Satul românesc în valea umbrei morții. Studiu de caz: mortalitatea în satul Cenade, în perioada 1914-1918

1. Contextul istoric și obiectivele cercetării

Primul Război Mondial (1914–1918) reprezintă una dintre cele mai negre pagini din istoria modernității. Efectele Marelui Război au fost resimțite atât de soldații aflați în tranșee, cât și de populația rămasă acasă. Deși experiențele celor două categorii menționate mai sus au fost diferite, războiul a fost perceput, înțeles și a devenit o parte integrată din viața frontului de acasă.

Din Transilvania au fost încorporați aproximativ 960.000 de soldați, dintre care o parte însemnată erau etnici români. „Cătanele” române au fost încadrate în regimentele imperiale și regale (K.u.K.), precum și în regimentele maghiare Honvéd. Proveniți în mare parte din mediul rural, acești soldați au lăsat în urmă satul, familia și gospodăria, păstrând speranța reîntâlnirii cu micro-universul căruia îi aparțineau.

Din perspectiva istoriei mentalităților și a comportamentelor colective, războiul a generat numeroase experiențe traumatice în rândul populației. În cazul românilor ardeleni, de la primirea ordinelor de mobilizare aduse uneori duminica, după Sfânta Liturghie, și până la rechiziționarea clopotelor bisericilor, a animalelor, a cerealelor și a altor bunuri, comunitățile au devenit treptat părtașe la suferințele cauzate de prima conflagrație mondială.

La acestea s-au adăugat diminuarea rapidă a bunurilor de consum și a produselor sanitare disponibile pe piață, ca urmare a orientării resurselor către necesitățile militare, creșterea generală a prețurilor, reducerea frecvenței școlare sau chiar închiderea unor școli din lipsa fondurilor, precum și creșterea mortalității pe fondul degradării nivelului de trai. În anumite situații, presiunea psihologică a favorizat manifestări extreme, precum dependența de alcool, abandonarea normelor morale, automutilarea sau sinuciderea.

Aceste experiențe sunt consemnate în jurnale și memorii. Un exemplu relevant îl constituie amintirile avocatului Traian Mârza din satul Galtiu. Deși era copil în anii războiului, acesta descrie cu realism rechizițiile: „Copil fiind, mă amuzau acei jandarmi unguri, țanțoși de felul lor, dar mai ales datorită uniformei lor negre și a coifurilor cu pene de cocoș negre-verzui. Îmi plăceau la vârsta aceea și îi priveam bucuros, când veneau prin sat. Dar după scurt timp am început să-i urăsc, pentru că veneau să ne ia din bucate și din vite, ba mai mult, ei aduceau și ordinele de mobilizare, tot mereu.”

Studiul de față urmărește evoluția nașterilor și a deceselor din comunitatea parohială greco-catolică a satului Cenade, localitate aflată astăzi în județul Alba. Analiza se concentrează asupra intervalului 1914–1918 și încearcă să surprindă efectele demografice și sociale ale războiului asupra unei comunități rurale transilvănene.

2. Surse și metodologie

Sursa principală a cercetării este registrul parohial greco-catolic întocmit pentru perioada 1914–1918. Deși parohul a inclus și câteva înregistrări din anul 1919, acestea au fost excluse din analiză din considerente metodologice. Înregistrările de naștere și botez, respectiv cele de deces și înmormântare, au fost transcrise individual.

Pentru fiecare persoană au fost consemnate data nașterii și a botezului, numele și prenumele persoanei botezate, statutul de „legiuit” sau „nelegiuit”, data morții, atunci când era menționată, și numele moașei. Pentru fiecare deces au fost înregistrate data morții și a înmormântării, administrarea sacramentelor în cazurile în care parohul a consemnat în registru, numele și prenumele decedatului, statutul civil, vârsta la deces și cauza morții.

Au fost stabilite următoarele categorii de vârstă: nou-născuți (0–27 de zile), sugari postneonatali (de la 28 de zile până la împlinirea vârstei de un an), copii mici (1–4 ani), copii (5–14 ani), adolescenți (15–19 ani), adulți tineri (20–39 de ani), adulți maturi (40–59 de ani) și vârstnici (60 de ani și peste).

Mortalitatea infantilă reprezintă totalitatea deceselor survenite înaintea împlinirii vârstei de un an. Pentru analiza mortalității în rândul copiilor a fost utilizat pragul de 15 ani.

Pentru un singur deces, registrul indică doar anul 1915. Pentru că preotul paroh a trecut doar anul decesului, cazul a fost inclus în totalul anual, dar nu și în distribuția lunară, sezonieră sau pe categorii de vârstă.

Cauzele de deces au fost păstrate în forma lor istorică și grupate în categorii mai largi. Această clasificare nu presupune echivalarea automată a termenilor vechi cu diagnostice medicale contemporane. Astfel, boli precum „oftică”, „morb de plămâni” sau „boala apei” au fost înscrise de preotul paroh în registru. În absența unei pregătiri medicale specializate și a unei rubrici destinate medicului constatator, exactitatea diagnosticului nu poate fi verificată. În consecință, cauzele consemnate trebuie interpretate cu prudență, ca expresii ale limbajului medical și popular folosit în epocă.

3. Evoluția natalității și a mortalității

În ansamblul perioadei analizate au fost înregistrate 74 de nașteri și 115 decese. Diferența de -41 ne indică un deficit natural mare. Mortalitatea a depășit astfel natalitatea cu aproximativ 55%. Dintre cei cinci ani analizați, numai 1914 și 1917 au înregistrat un spor natural pozitiv, de 13, respectiv 2 persoane. În ceilalți ani, deficitul natural a fost de 28 de persoane în 1915, de 12 în 1916 și de 16 în 1918.

Numărul nașterilor a scăzut de la 27 în 1914 la 17 în 1915 și la numai 8 în 1916. Reducerea înregistrată între 1914 și 1916 a fost de 70,4%. În 1917 s-a produs o redresare modestă, fiind consemnate 12 nașteri, urmată de o nouă scădere, la 10 nașteri, în 1918. Comparativ cu anul 1914, numărul nașterilor din 1918 a fost mai mic cu 63%. Cauzele precise ale acestei evoluții nu pot fi stabilite exclusiv pe baza registrului parohial. Cu toate acestea, pot fi avuți în vedere factori precum absența din sat a bărbaților care au fost mobilizați pentru război, deteriorarea nivelului de trai și amânarea căsătoriilor.

Distribuția deceselor a fost mult mai neregulată. În 1915 au fost înregistrate 45 de decese, reprezentând 39,1% din totalul perioadei analizate. Valoarea minimă s-a înregistrat în 1917, cu numai 10 decese. În 1918, numărul acestora a crescut la 26, ceea ce reprezintă o majorare de 160% față de anul precedent.

Profilul mortalității diferă în cei doi ani de criză. În 1915 au predominat decesele în rândul copiilor și cazurile asociate „tusei măgărești”. În 1918, mortalitatea a fost dominată de gripa spaniolă, care a afectat toate categoriile de vârstă ale populației greco-catolice din Cenade.

4. Distribuția pe vârste a mortalității

Registrul consemnează 17 decese înaintea împlinirii vârstei de un an, reprezentând 14,8% din totalul deceselor. Considerăm necesară menționarea faptului că există posibilitatea ca preotul paroh să nu fi trecut în totalitate în registru și pe acei copii care au murit la naștere.

Dintre cele 17 decese infantile, două au survenit în primele 27 de zile de viață, iar 15 în perioada postneonatală, cuprinsă între 28 de zile și un an. Prin urmare, 88,2% din mortalitatea infantilă înregistrată s-a produs după prima lună de viață. În unele situații, cauza morții este notată drept „necunoscută”. Registrul nu permite stabilirea exactă a factorilor care au dus la decesul persoanei, dar pot fi luate în considerare: expunerea la boli și infecții, alimentația insuficientă sau necorespunzătoare, condițiile improprii de locuire și accesul limitat la îngrijire sanitară pentru nou-născuți.

În rândul copiilor cu vârsta sub cinci ani au fost înregistrate 35 de decese, adică 30,4% din total. La pragul de 15 ani, numărul deceselor ajunge la 50, reprezentând 43,5% din întreaga mortalitate a parohiei greco-catolice din Cenade. Aproape unul din două decese consemnate în registru aparține, așadar, unui copil. Această pondere constituie unul dintre rezultatele semnificative ale studiului, deoarece evidențiază vulnerabilitatea populației civile și efectele indirecte ale războiului asupra celor rămași acasă, nu numai asupra persoanelor mobilizate pe front.

Anul 1915 a fost cel mai tragic din perspectiva mortalității infantile. Din cele 17 decese survenite înaintea vârstei de un an în perioada 1914-1918, unsprezece au fost înregistrate în acest an. Tot în 1915 au fost consemnate 19 decese în rândul copiilor sub cinci ani și 23 decese în rândul celor sub 15 ani.

Analizând distribuția pe vârste putem obține rezultate interesante. Cea mai numeroasă grupă este cea a persoanelor de 60 de ani și peste, cu 33 de decese, adică 28,7% din total. Nou-născuții și sugarii postneonatali însumează 17 decese, iar copiii cu vârste între 1 și 14 ani, încă 33. În ansamblu, numărul deceselor în rândul copiilor sub 15 ani îl depășește pe cel al deceselor adulților cu vârste între 20 și 59 de ani, care însumează 28 de cazuri. Vârsta medie aproximativă la deces a fost de 32,3 ani, cu variații de la un an la altul.

5. Distribuția lunară și sezonieră a deceselor

Pentru distribuția lunară și sezonieră au fost analizate cele 114 decese cu datare exactă. Cumulând întreaga perioadă și raportând totalul la cele 12 luni ale anului, rezultă o medie de 9,5 decese pentru fiecare lună calendaristică. Minimul a fost înregistrat în februarie, cu trei decese, iar maximul în noiembrie, cu 17 decese. Urmează septembrie, cu 15 decese, și lunile mai și august, cu câte 12 decese.

Vârful din noiembrie nu este un fenomen uniform în fiecare an. În 1915, maximul lunar a fost atins în iunie, cu nouă decese, dintre care șapte au aparținut copiilor sub 15 ani. Au urmat luna august, cu șapte decese, și luna mai, cu șase.

Datele analizate permit identificarea a două momente de criză: un val de mortalitate care a afectat copiii din primăvara până în toamna anului 1915 și un val epidemic deosebit de violent, provocat de gripa spaniolă în toamna anului 1918.

Distribuția lunară diferă în funcție de vârstă. În acest sens, mortalitatea sugarilor postneonatali atinge maximul în luna mai, cu patru decese. În cazul copiilor cu vârste între 5 și 14 ani, maximul se înregistrează în noiembrie, cu cinci decese, iar în cazul adulților tineri și maturi, tot în noiembrie, cu șapte decese. Pentru vârstnici, luna critică a fost ianuarie, cu opt decese. Acest fapt conferă un caracter distinct mortalității de iarnă: deși redusă numeric în ansamblu, ea a afectat cu precădere persoanele vârstnice.

Nașterile au fost cele mai numeroase primăvara, când au fost consemnate 25, și cele mai puține toamna, când au fost înregistrate 10. În ceea ce privește decesele, toamna concentrează 41 de cazuri (36%), vara 30 (26,3%), primăvara 24 (21,1%), iar iarna 19 (16,7%).

Dintre cele 50 de decese înregistrate la copiii sub 15 ani, 21 au survenit toamna, 16 vara, 12 primăvara și numai unul iarna. Sugarii prezintă o distribuție distinctă: nu s-a înregistrat niciun deces infantil iarna, în timp ce primăvara și toamna au fost consemnate câte cinci, iar vara șapte. Excesul de mortalitate infantilă s-a concentrat, prin urmare, în sezonul cald.

6. Cauzele de deces

Analiza cauzelor de deces este limitată de caracterul incomplet al registrului. Pentru 50 dintre cele 115 decese, reprezentând 43,5% din total, cauza nu este precizată. În consecință, analiza a fost realizată pe baza celor 65 de înregistrări care conțin această informație. Dintre acestea, bolile infecțioase sau epidemice însumează 29 de cazuri, adică 44,6% dintre decesele cu o cauză cunoscută și 25,2% din totalul deceselor. Cauzele asociate bătrâneții apar în 13 cazuri, debilitatea sau slăbiciunea generală în șapte, bolile respiratorii cronice în cinci, bolile interne sau cardiovasculare în cinci, cauzele externe sau violente în patru, iar moartea subită în două cazuri.

Au fost identificate două boli care domină cauzele deceselor. Pentru 12 decese, toate înregistrate în anul 1915, este consemnată „tusea măgărească”, iar unul dintre cazuri este asociat și cu „vărsatul mărunt”. Aceste cazuri reprezintă 26,7% din mortalitatea anului respectiv. Profilul a fost aproape exclusiv pediatric: șapte sugari, patru copii cu vârste între 1 și 4 ani și un copil de cinci ani. Decesele s-au înregistrat între sfârșitul primăverii și mijlocul toamnei.

De asemenea, gripa spaniolă este menționată în 17 cazuri din anul 1918, inclusiv în cazul unei persoane care suferea și de epilepsie. Epidemia cumulează 65,4% din decesele acelui an și 14,8% din totalul perioadei analizate. Valul epidemic a fost puternic concentrat din punct de vedere temporal: trei decese au fost consemnate în septembrie și 14 în noiembrie. Distribuția pe vârste a fost mai largă decât în cazul „tusei măgărești”: doi copii de 1–4 ani, cinci copii de 5–14 ani, un adolescent, opt adulți tineri și maturi și un vârstnic.

Cele 13 decese atribuite bătrâneții au fost identificate la vârste înaintate și au avut o prezență sezonieră accentuată în lunile de iarnă. Debilitatea sau slăbiciunea corporală este menționată în șapte cazuri și afectează mai ales copiii foarte mici. „Oftica” este consemnată în trei cazuri, la care se adaugă un caz de „morb de plămâni” și unul de „astmă”. Registrul mai menționează două decese ale unor soldați căzuți pe front, o „rupere de grumaz”, o sinucidere prin spânzurare, un caz de apoplexie și decesul unei persoane găsite pe câmp, în vecinătatea râului Târnava.

7. Moașele și asistența locală la naștere

Un alt aspect relevant reieșit din analiza noastră privește moașele și existența unei forme de asistență locală la naștere. Rubrica referitoare la moașă este completată pentru toate cele 74 de înregistrări, fiind menționate șase persoane care au asistat nașterile. Astfel, Maria Nicolaus și Maria Dovv locuiau în Cenade. Maria Comșa și Maria Bârsan proveneau din Broșteni, localitate situată în apropierea satului, „doamna Mărginean” era din Micăsasa, iar Maria Isailă din satul Lupu.

Maria Nicolaus apare în registru în fiecare an și a asistat 50 de nașteri, reprezentând 67,6% din total. Ponderea sa anuală de asistare a fost cuprinsă între 56,3% și 80%. Maria Dovv a asistat 19 nașteri, adică 25,7% din total, și a fost singura care a depășit-o pe Maria Nicolaus în anul 1916, când a asistat cinci dintre cele opt nașteri înregistrate.

Cinci nașteri, reprezentând 6,8% din total, au fost asistate de moașe venite din afara Cenadelui. Maria Bârsan din Broșteni este menționată o dată, în 1914, iar Maria Comșa, din aceeași localitate, de două ori, în 1914 și 1915. Doamnei Mărginean din Micăsasa îi este atribuită o naștere în 1915, iar Maria Isailă din Lupu a asistat o naștere în 1917.

De asemenea, se constată faptul că moașele parcurgeau distanțe considerabile pentru a ajunge în Cenade. Broșteni se află la aproximativ 7 km de Cenade, iar Micăsasa și Lupu la circa 12 km. Distanțele au fost calculate pe baza rețelei rutiere actuale, dar trebuie precizat faptul că aceste drumuri erau funcționale și în timpul Primului Război Mondial (1914-1918).

Dintre cele 17 decese infantile care au putut fi corelate nominal cu înregistrările de naștere, nouă au urmat unor nașteri asistate de Maria Nicolaus, șapte unor nașteri asistate de Maria Dovv, iar unul singurei nașteri asistate de Maria Bârsan. În mod cert, aceste cifre nu pot fi utilizate pentru a evalua calitatea îngrijirilor primite. Cele mai frecvente cauze de deces, „tusea măgărească” și „debilitatea corporală”, se manifestă după naștere și nu pot fi asociate cu activitatea moașelor.

8. Statutul nașterilor și intervalul dintre naștere și botez

Pe durata cercetării s-a observat prezența unui fenomen interesant: creșterea treptată a numărului de copii nelegitimi, consemnați în registrul parohial drept „nelegiuiți”. Așadar, dintre cele 74 de înregistrări, 51 sunt „legiuiți”, 21 sunt „nelegiuiți”, iar în două cazuri statutul nu este completat.

Raportat la cele 72 de cazuri cu statut cunoscut, copiii „legiuiți” reprezintă 70,8%, iar cei „nelegiuiți” 29,2%. În 1914, ponderea copiilor „nelegiuiți” a fost de 21,4%. În 1915 este consemnat un singur asemenea caz, însă tot acum sunt înregistrate și cele două cazuri fără statut precizat.

În 1916, proporția copiilor „nelegiuiți” a crescut la 37,5%, în 1917 a atins 58,3%, iar în 1918 s-a menținut la un nivel ridicat, de 40%. Această creștere în procentajul copiilor „nelegiuiți” poate reflecta efectele mobilizării și modificările produse în viața familială și de cuplu. Registrul nu permite însă stabilirea unei relații cauzale directe.

În cadrul foii atribuite botezaților sunt indicate numai numele și prenumele copilului și statutul său de „legiuit” sau „nelegiuit”. Prin urmare, pentru cele 21 de nașteri „nelegitime” nu se poate stabili în câte cazuri tatăl era cunoscut. În unele situații, secțiunea destinată decedaților oferă informații suplimentare. Dintre cele 50 de decese înregistrate la copiii sub 15 ani, nouă sunt marcate explicit prin formula „fiul/fiica nelegiuit(ă)”, iar un al zecelea copil este descris drept fiul unui bărbat și al „concubinei” sale.  Din analiza acestor cazuri, s-a descoperit că în șase dintre aceste zece cazuri este nominalizată numai mama. În alte patru sunt menționați ambii părinți, deși copilul rămâne „nelegiuit” din punct de vedere canonic.

Un caz relevant este cel al lui Nicolae Șiuțu, decedat la 7 august 1915 fără a primi sfintele sacramente. Registrul îl descrie drept „fiul nelegiuit al Rafilei Șiuțu cu Cioba Todor – servitori”. Copilul a murit la vârsta de zece luni din cauza „tusei măgărești”. Registrul precizează că înmormântarea a fost oficiată de cantorul bisericii, întrucât preotul paroh a refuzat să slujească din cauza concubinajului părinților.

În final, a mai fost surprins un aspect interesant legat de nou-născuți. Registrul permite și analiza intervalului calendaristic dintre naștere și botez, iar durata variabilă a acestui interval poate constitui un indiciu al stării de sănătate a nou-născutului. În situațiile în care existau semne ale unei morți iminente sau ale unei stări de sănătate precară, preotul efectua botezul înainte de data canonică stabilită prin legislația bisericească.

Pentru cele 72 de cazuri în care intervalul a putut fi calculat, șapte copii, reprezentând 9,7%, au fost botezați în primele trei zile de la naștere. Alți 22 de copii (30,6%) au fost botezați după 4–7 zile, iar 34 (47,2%) în intervalul de 8–14 zile. Nouă copii au fost botezați mai târziu, după 15–23 de zile de la naștere.

Cel mai lung interval a fost înregistrat în cazul Victoriei, născută la 11 mai 1914 și botezată la 3 iunie 1914, după 23 de zile. Urmează un caz cu un interval de 20 de zile și alte patru cazuri în care botezul a fost făcut după 17 zile. Cu toate acestea, toți copiii au fost botezați în prima lună de viață.

Un exemplu relevant pentru botezul administrat foarte repede este cel al lui Ioan, născut și botezat la 30 aprilie 1917. Copilul a murit la 10 mai 1917, la scurt timp după naștere. În mod asemănător, Augustin, născut la 8 septembrie 1916, a fost botezat două zile mai târziu și a murit la 16 septembrie. Cele două cazuri susțin ipoteza că administrarea foarte rapidă a botezului putea fi determinată de pericolul vital observat de familie, de moașă sau de preot.

Pentru anii 1914–1915, intervalul mediu dintre naștere și botez a fost de 8,86 zile, iar pentru anii 1916–1918, de 8,5 zile. Nu se constată o întârziere progresivă mare a botezurilor pe măsură ce războiul avansa. Dimpotrivă, practicile religioase par să fi rămas funcționale chiar și în condițiile mobilizării, ale dificultăților materiale și ale crizelor sanitare.

9. Concluzii

Analiza registrului parohial greco-catolic din Cenade pentru perioada 1914–1918 arată că efectele Primului Război Mondial au depășit spațiul câmpului de luptă și au generat o criză profundă în viața comunității rurale. Războiul a constituit o experiență traumatică colectivă, care a influențat în mod direct și indirect existența celor rămași acasă.

Privit în acest fel, registrul parohial nu reprezintă doar o evidență administrativă a botezurilor și a înmormântărilor, ci și un izvor pentru reconstituirea unor aspecte ale vieții cotidiene din mediul rural. Rezultatele obținute evidențiază vulnerabilitatea sanitară și socială a comunității.

Perspectiva tradițională asupra războiului trebuie extinsă. În rândul victimelor sale indirecte pot fi incluși copiii, femeile și bărbații rămași acasă, expuși sărăciei, penuriei și valurilor epidemice. Războiul a avut efecte devastatoare: diminuarea resurselor gospodăriilor și a produselor disponibile pe piață, rechiziții și dezorganizarea vieții familiale.

Mortalitatea ridicată, mai ales în rândul copiilor și în anii de criză epidemică, constituie un indicator al fragilității unei comunități care a traversat războiul păstrând speranța revenirii la normalitate.

Echipa Prieteni cu Istoria îi mulțumește cordial doamnei profesoare Livia Bodea pentru amabilitatea de a ne pune la dispoziție fotografia de epocă inclusă în articolul de față!