Acasă Articole Astăzi în Istorie Lexicon Historicum Arhivă
Contemporana

Ronald Reagan: Actor, Guvernator, Președinte, Vizionar.

Autor
Octavian Ghișaoctavian.aghisa@gmail.com

Ronald Reagan s-a născut în orășelul Tampico pe data de 6 februarie 1911. Părinții săi erau oameni simpli, John Edward Reagan fiind un vânzător de încălțăminte. Poreclit „Olandezul”, datorită frizurii lui, absolvă liceul Dixon în 1928. Un rol important îl are mama sa, instruindu-l în doctrina grupului „Disciples of Christ”. Îi insuflă un optimism profund și credința într-un Dumnezeu activ. Influența mamei sale se va vedea și mai târziu în viață, când acesta va percepe Războiul Rece prin prisma Apocalipsei, o luptă între bine și rău, între libertatea sub Dumnezeu și comunismul ateu. Rădăcini religioase stau și în filosofia dualistă, influențată de Saint Augustine și Plato, prin minimizarea importanței lumii materiale în favoarea unei lumi spirituale. Este primul din familia sa care se înscrie la universitate, admis la Eureka College, pe specializarea Economie. Spală vase pentru bani, pe care îi trimite acasă, dar nu este un student prea strălucit, având note destul de mediocre în general. După studii, într-o perioadă în care o mare parte a cetățenilor americani erau șomeri, acesta își găsește de lucru la o stație de radio, pe secțiunea sportivă, în Davenport, mai apoi în Des Moines. În 1937 acesta își începe cariera, cu un contract valorând 200$, în cinema după o audiție la Warner Bros.. În tot acest timp, prima sa căsătorie cu actrița Jane Wyman îi oferă doi copii: Maureen și Michael. Mariajul va eșua, iar în 1952 se recăsătorește cu Nancy Reagan, cu care îi are pe Patti și pe Ronald. Până în 1957, joacă în 53 de filme („Love is on The Air 1937”, „Hellcats of the Navy 1957”). Filmul care îl lansează este Knute Rockne, All American, în care îl joacă pe jucătorul faimos de fotbal american George Gipp, de unde i se va atribui porecla „The Gipper”. Pe lângă succesul moderat în filmele de comedie ușoară, experiența de la Hollywood îl aduce în contact direct cu infiltrarea comunistă în perioada lui Joseph McCarthy, pe care o va gestiona cu mai multă moderație decât senatorul infam. Ajunge președintele sindicatului „Screen Actors Guild”, rol care îi oferă lecții de negociere cu marile studiouri (organizează proteste ale actorilor pentru salarii echitabile). Viitorul președinte va declara, ironic, că negocierile cu aceste studiouri au fost mai dificile decât cu Mikhail Gorbachev. Cariera sa în film este urmată de anii la General Electric, un program TV. Perioada pentru Reagan este „un curs postuniversitar de științe politice”, în cuvintele sale. Tururile Americii pe care le face și sutele de mii de angajați pe care îi întâlnește îi oferă o înțelegere profundă și o apreciere a sectorului privat, și o teamă de un guvern supradimensionat. Din perspectiva acestuia, guvernul federal devenea un obstacol pentru dezvoltarea economică a Americii și a libertății personale.


Imagine
Activitatea sa politică este definită de trecerea sa de la liberalismul Democrat către conservatorismul Republican. Până la vârsta de 50 de ani, Ronald Reagan este un Democrat convins, un admirator al lui Franklin D. Roosevelt și al său „New Deal”. În 1962, produsul unei averi sporite și taxele aferente acesteia, conflictele cu liderii unioniști de stânga în timpul său ca reprezentant al Screen Actors Guild îl fac pe Reagan să își schimbe loialitățile către partidul Republican. Într-un discurs televizat ținut în 1964, critică restricțiile și fiscalitatea, inclusiv programul de „Social Security”, de pensii, al lui FDR, impuse de guvern, și acuză Statele Unite ale Americii de slăbiciune în fața URSS. Argumentează că statul nu poate controla economia fără a controla oamenii, indivizii care în sine formează de fapt economia. A continuat prin a descrie spirala către totalitarism, care evoluează din socialism. Felul acesta de a gândi este comun în anii 1990, dar pentru 1964 discursul a fost unul șocant. Critica programelor sociale, care continuă și în 1967, și asocierea acestora cu totalitarismul, anticipează o perspectivă socială a lui Charles Murray din 1984, Losing Ground: American Social Policy 1950-1980, în care subliniază faptul că guvernul investește exponențial în clasele inferioare și că, drept consecință, creează o clasă săracă dependentă de guvern, cu forță de inițiativă limitată. Discursul evidențiază clar tranziția sa spre dreapta conservatoare, dar demonstrează și repulsia intrinsecă față de orice ar simula socialismul. În acest context este important de înțeles mintea lui Reagan și faptul că acesta își percepe totuși misiunea ca fiind una spirituală, ca o luptă pentru libertate mult mai importantă decât egalitatea materială. Se încadrează aici și militarea pentru controlul local al educației și reducerea puterii birocrației fiscale. De la Alexis de Tocqueville până la Ronald Reagan, se menține ideea că descentralizarea instituțiilor locale rămâne o metodă eficientă în prevenirea abuzurilor unui stat despotic.

Pe spatele popularității sale între republicani și susținut de un grup de afaceriști bogați din sudul Californiei, Reagan a candidat în 1966, împotriva incumbentului democrat, pentru poziția de guvernator. Câștigă cu o marjă confortabilă de 2 milioane de voturi și va fi reales în 1970 pentru un al doilea mandat. Ca guvernator va crește masiv taxele pentru a reduce deficitul moștenit, protejează râurile de pe coasta de nord, reușește reformă legislativă în mediul social și ajutor în plata creditelor. A redus taxe pe proprietăți, dar criticile cum că Reagan ar fi favorizat clasa superioară, bogată, au persistat din partea oponenților săi politici. Un efect al mandatelor sale este deteriorarea generală a școlilor publice, din cauza lipsei unei finanțări serioase, care ar fi afectat inclusiv facultatea din Berkeley.


După ce a refuzat să candideze pentru un al treilea mandat ca guvernator în California, acesta își va încerca norocul în alegerile interne ale partidului Republican pentru prezidențiale în 1976. Reagan a făcut din opoziția față de politica de détente a lui Gerald Ford, care a devenit președinte odată cu demisia lui Richard Nixon în 1974, un punct central al campaniei sale. Abordarea era în esență una de împăciuire, pe care o compara cu cea din anii ’30, cu lecția München, considerând că pacea se putea obține doar prin forță. Reagan și-a continuat discursul populist, poziția împotriva guvernului supradimensionat. A fost nevoit și să își explice îndepărtarea de partidul Democrat, pe care i-a acuzat că ar fi fost preluat de elitisti. Reagan a pierdut nominalizarea republicană, având un singur regret: că nu a apucat să îi spună „nyet” domnului Leonid Brezhnev, cum este relatat de fiul său, Michael. Reagan nu s-a lăsat înfrânt, revenind în 1980. Campania din cadrul partidului este dominată de rivalitatea cu George H. W. Bush, un moderat. Bush i-a criticat planurile lui Reagan de reducere a taxelor, program numit de el „voodoo economics”. Una dintre temele sale principale de campanie a fost abolirea Departamentului Educației, care considera el că limita libertatea prin faptul că nu lua în considerare dorințele școlilor locale. Reagan a câștigat nominalizarea de data aceasta și l-a ales pe fostul său rival, George H. W. Bush, drept candidat pentru funcția de vice-președinte.

Campania prezidențială din 1980 a evidențiat un contrast profund între cei doi candidați, Ronald Reagan și Jimmy Carter, la nivel religios și economic. În primul rând, Jimmy Carter a fost un creștin de tip „Vinerea Mare”, axat pe natura păcătoasă a omului, pe suferință, pe introspecție, acuzând constant declinul moral. Reagan a radiat optimism, celebrând „învierea” națiunii. A promis vremuri mai bune, un mesaj care a rezonat mai mult cu electoratul, fapt care l-a ajutat să câștige votul evanghelicilor din Sud. Până și Reagan va identifica și folosi acest contrast pentru a-și ironiza oponentul: “Recession is when your neighbor loses his job. Depression is when you lose yours. And recovery is when Jimmy Carter loses his.” (Byrne, D. T. (2018). Ronald Reagan: An Intellectual Biography. Potomac Books. p. 126). Reagan a intrat în cursa electorală într-o criză economică, nivelul inflației fiind la 13.5%, iar șomajul aproape de 10%. Profită de această situație și propune o scădere a ratei maxime de la 70% la 28–38%, alături de un mesaj propagandistic de reînnoire. Reagan a criticat dur politica externă a administrației Carter, considerând-o prea moale cu sovieticii. Creșterea bugetului apărării după invazia din Afganistan din 1979 a fost prea târziu pentru a schimba această percepție generală. Victoria a fost una categorică, una pe care Reagan a interpretat-o ca pe o redescoperire a valorilor americane, a bunului simț.
Președinția lui Ronald Reagan s-a extins pe parcursul a două mandate, între 1981 și 1989, marcate de confruntarea morală a comunismului și extinderea libertății individuale. Pe plan intern, se introduce conceptul de „Reaganomics” prin reducerea drastică a ratei marginale maxime de impozitare pentru a stimula productivitatea. În opinia președintelui, taxele mari descurajează munca și creativitatea. A militat pentru reducerea cheltuielilor cu ajutoarele sociale. A tăiat inițial aceste fonduri, dar până la finalul mandatului său, cheltuielile pe cap de locuitor au crescut din cauza inversării unora dintre ele. A fost primul lider politic care a pus sub semnul întrebării securitatea socială și valabilitatea sa pe termen lung, propunând în schimb ideea unor conturi private. Deși face o pledoarie pentru reducerea dimensiunii guvernului și a birocrației, per total nu are succese semnificative din cauza creșterii masive a bugetului apărării, dar nu a introdus multe noi programe la nivel federal. În 1986, a semnat Legea Amnistiei care a acordat statut legal multor muncitori nedocumentați din dorința sa ecumenică de a extinde visul american și către non-cetățeni. Pe plan economic, au fost create 20 de milioane de locuri de muncă, inflația a scăzut la 4.1%, iar șomajul s-a redus la 5.5%. Pe plan extern respinge politica de „détente”, adoptând o politică de „rollback”, de eliminare completă a comunismului, nu de stopare. A investit două trilioane de dolari în apărare, în tehnologie stealth, avioane de luptă, tancuri și submarine.

Imagine

INIȚIATIVA DE APĂRARE STRATEGICĂ (SDI); NATIONAL SECURITY DECISION DIRECTIVES (NSDD) - Analiza Programatică

Inițiativa SDI, cunoscută și sub numele de „Star Wars”, a fost un proiect de scut spațial împotriva rachetelor nucleare. Obiectivul era să mențină percepția că URSS nu putea ține pasul tehnologic cu SUA, deși avea avantajul numeric. Pe data de 23 martie 1983, Reagan ține faimosul său discurs „Star Wars”. Începe prin a declara că a ajuns la o decizie care spera că ar oferi speranță copiilor secolului 21. Continuă prin justificarea creșterii bugetului apărării, propuse Congresului prin nevoia menținerii securității câștigate prin investițiile în apărare din 1981 încoace.

“There is no logical way that you can say, let's spend x billion dollars less. You can only say, which part of our defense measures do we believe we can do without and still have security against all contingencies? Anyone in the Congress who advocates a percentage or a specific dollar cut in defense spending should be made to say what part of our defenses he would eliminate, and he should be candid enough to acknowledge that his cuts mean cutting our commitments to allies or inviting greater risk or both.” - Address to the Nation on Defense and National Security, 23 March 1983.

O mare parte a discursului o constituie cursa înarmării dintre SUA și URSS, care din 1969 favoriza blocul sovietic, odată cu dezvoltarea a cinci noi clase de ICBMs, patru noi clase de submarine capabile să lanseze rachete balistice și 200 de bombardiere Backfire, față de SUA care nu a mai introdus tehnologie nouă balistică de la Minuteman III în 1969. Central discursului este mesajul prin care Reagan încearcă să depășească logica MAD, a descurajării nucleare, pe care o descrie ca pe o stare tristă a umanității. Propune o alternativă defensivă printr-un program de lungă durată cu obiectivul de a dezvolta capabilitatea de a intercepta și distruge orice rachetă înainte să atingă teritoriul SUA sau al aliaților săi. Reagan redefinește doctrina strategică a Statelor Unite, introduce un nou element în negocierile cu sovieticii, deși unul controversat.

Pe 6 ianuarie 1984 a semnat prima directivă NSDD pentru proiectul SDI, lansat anul anterior, motivând investiția din frica sporită de o posibilă retragere a URSS din Tratatul Anti-Rachete Balistice și dovezi cum că sovieticii ar fi dezvoltat o capabilitate defensivă împotriva rachetelor balistice, justificând răspunsul american pentru a preveni șantajul sau extorcizarea politică. David E. Hoffman argumentează că îngrijorările americane erau
exagerate, dovezile fiind bazate pe rolul neînțeles al unui radar, menționând faptul că URSS nu avea încă posibilitatea dezvoltării unei astfel de tehnologii defensive. Inițiala reacție de protest a URSS împotriva SDI a fost destul de slabă, dovezile ulterioare demonstrând faptul că Yuri Andropov și mai apoi Konstantin Chernenko erau mult mai preocupați cu instalarea rachetelor Pershing II de către NATO în vestul Europei în noiembrie 1983, pentru a contracara desfășurarea sovietică de SS-20 în est. Atenția Moscovei este atrasă abia în 1985, când Reagan descrie programul ca un scut global care să scoată practic armele nucleare din joc complet.

“Our SDI research offers the hope that we can enhance U.S. and allied security through greater reliance on defenses which threaten no one, rather than on offensive nuclear weapons which could kill millions. What I'm speaking of is a balance of safety, as opposed to a balance of terror. This is not only morally preferable, but it may result in getting rid of nuclear weapons altogether. It would be irresponsible and dangerous on our part to deny this promise to the world.” - Ronald Reagan, Radio Address to the Nation on Soviet Strategic Defense Programs, October 12 1985.

KGB-ul a încercat să își dea seama dacă SDI era într-adevăr real sau doar un rezultat al dezinformării operaționale, cu scopul de a forța URSS să facă concesii în timpul negocierilor. Până la venirea lui Gorbachev la putere, oficialii sovietici au supraestimat proiectul SDI, de frică să nu îl subestimeze. Într-un final, fizicianul Evgeny Velikhov l-a anunțat pe Gorbachev că nu crede că SDI este posibil, sau cel puțin nu până la finalul secolului. Totuși, serviciile sovietice vor începe dezvoltarea propriului plan SDI, care se va lovi de costuri imense. Totuși, argumentul că URSS ar fi căzut din cauza investițiilor în cursa pentru un sistem defensiv capabil este exagerat, deși „Star Wars” a jucat un rol important în confuzia sistemică a URSS față de politica externă a lui Reagan și a evidențiat găurile enorme în inteligența operațională sovietică.


Imagine

Spre final de mandat, Reagan rostește un discurs cu ocazia împlinirii a cinci ani de la lansarea Inițiativei de Apărare Strategică SDI, pe 14 martie 1988. S-a adresat unui grup de oameni de știință, lideri de afaceri și academicieni reuniți la Institute for Foreign Policy Analysis. A susținut că tehnologiile SDI au avansat mai rapid decât anticipat, menționând că în 1983 au supraestimat dificultățile.

“Perhaps the most astounding reaction to the announcement of our Strategic Defense Initiative was the sudden conversion of many on a certain side of the political spectrum to the strategy of mutual assured destruction, whose very appropriate acronym is MAD.” - Remarks to the Institute for Foreign Policy Analysis at a Conference on the Strategic Defense Initiative, March 14, 1988.

După scurta ironie adusă criticilor SDI, care îi ceruseră în 1981–1983 o alternativă la opțiunea nucleară, Reagan se întoarce la amenințarea sovietică. Principalul subiect este investiția enormă a URSS, de 15 ori mai mare decât SUA pe SDI. Critică dur Congresul, care a continuat să reducă finanțarea SDI în ultimii patru ani. Reagan și-a menținut argumentul moral din 1983 față de necesitatea finanțării unui astfel de proiect pentru binele comun, pentru a nu pica în plasa MAD, un sistem care cere să funcționeze perfect, fără greșeală, la nesfârșit, o doctrină care nu este calea americană. Își încheie discursul cu întrebarea: și-au imaginat vreodată americanii, oameni cu morală, că ar bombarda vreodată un oraș din avion?

POSTERITATEA ISTORIOGRAFICĂ

În mod paradoxal, istoricul John Lewis Gaddis va argumenta într-o prelegere ținută la George Washington University în aprilie 2004 că Reagan, și nu consilierii săi, merită să fie plasat alături de George F. Kennan, Dwight D. Eisenhower, Richard Nixon și Henry Kissinger ca un strateg al politicii de „containment”, deși politica lui Reagan pare a fi una de „rollback”, de eliminare a comunismului prin forță. Argumentul lui Gaddis constă în faptul că Reagan reușește ceva ce toți ceilalți au eșuat: realizarea unei sinteze între containment-ul de tip simetric și cel asimetric (diferența fiind containment general – intervenția în orice zonă împotriva răspândirii comunismului sau doar în regiuni-cheie), având o contribuție semnificativă la sfârșitul Războiului Rece, alături de ascensiunea lui Gorbachev. În primul rând, Gaddis respinge imaginea de „om de paie”, ridiculizarea președintelui Reagan din partea jurnaliștilor și academicienilor ca fiind un om simplist, incapabil să înțeleagă strategia necesară. Istoricul subliniază sutele de discursuri, comentarii și manuscrise fără ajutorul scriitorilor de discursuri, demonstrând că ideile îi aparțineau. Optimismul lui Reagan este trăsătura principală identificată de Gaddis, transmiterea prin retorică și atitudine a credinței că SUA este mai puternică decât își dă seama, având un impact semnificativ asupra electoratului și spiritului civic american. Pe plan extern, Reagan respinge ideea că URSS este o putere într-o continuă ofensivă, susținând încă din 1975 că comunismul este o aberație temporară, contrară naturii umane. Gaddis menționează că Reagan nu a fost vreodată împotriva negocierilor cu URSS în sine, ci se opunea détentei care căuta acorduri de dragul acordurilor, fără a valorifica interesele americane. Gaddis concluzionează că Reagan își transmite propriul set de idei în timpul său la Casa Albă, în principal despre cum să recupereze obiectivul general al containment-ului: acela de a convinge URSS că gloria națională rusă se poate exprima doar prin asociere pașnică, nu prin dominație. Per total, în cadrul prelegerii, istoricul îl reabilitează pe Reagan ca gânditor strategic independent care își atinge obiectivele sistematic printr-o viziune coerentă.

Moștenirea mandatului lui Ronald Reagan este analizată și în revista Policy Review în 1989, de către șapte istorici și biografi politici. Stephen E. Ambrose menționează faptul că pe plan extern Reagan își atinge obiectivele odată cu semnarea primului acord de reducere a armamentului cu sovieticii și care mai apoi l-a ajutat pe Gorbachev să restructureze societatea sovietică. Toate acestea, deși inițial se preconiza că Reagan ar fi rămas în istorie ca unul dintre cei mai slabi președinți ai Războiului Rece datorită criticilor aduse détentei și a cursei de înarmare exorbitant de scumpe după implementarea proiectului SDI. Pe plan intern situația este mai nuanțată, având în vedere faptul că deficitul a crescut odată cu investițiile în armată. Per total, Stephen Ambrose concluzionează că Reagan nu va intra în istorie ca un mare președinte, care ar fi trebuit să lase în urmă schimbări permanente în societate, ci ca un vizionar.

Perspectiva lui M. E. Bradford se concentrează pe limbajul și retorica conservatoare, transformarea indusă de Reagan conservatorismului, oferindu-i o latură optimistă. Moralul național este o idee întâlnită și la Alonzo L. Hamby, ridicat de către comunicatorul excelent într-o perioadă în care SUA se confrunta cu crize economice și morale în 1980. Validarea visului american este o perspectivă adusă în discuție și de George H. Nash. Nash introduce și revoluția ideilor, provocarea adusă de Reagan intelectualilor, subminarea puterii partidului Democrat și oferirea conservatorilor unui acces la putere, care de la „New Deal”-ul lui FDR părea imposibil. Se menține perspectiva că Reagan a fost un președinte memorabil, dar nu mare, eșecurile pe plan economic și administrativ fiind prea mari, având în vedere rolul acestora în campaniile sale electorale.

CONCLUZIE

Ronald Reagan a fost un personaj definit de trei piloni: valorile creștine, accentul american pe libertate și lecțiile eșecului politicii de împăciuire în raportarea cu URSS. A gândit mereu prin exemple concrete, prin experiențe personale, în special pe plan economic (exemplul descurajării muncii prin mărirea taxelor). Impactul ideilor sale asupra Războiului Rece a fost semnificativ, Byrne subliniind rolul psihologic al SDI și forțarea lui Gorbachev spre reforme prin menținerea percepției superiorității tehnologice a SUA. Pe plan intelectual, ideile sale despre reducerea taxelor și reforma asistenței sociale vor fi adoptate ulterior inclusiv de democrați
precum Bill Clinton. Viziunea sa despre America va servi drept un fundament al neoconservatorismului, în special sub George W. Bush, care va căuta să continue transmiterea „strălucirii de pe deal” a Statelor Unite. Un actor mediocru, un guvernator de uitat, un președinte memorabil, nu mare, dar un vizionar important în materie de politică externă în cadrul Războiului Rece.

BIBLIOGRAFIE

  1.  How Great Was Ronald Reagan? By: Stephen E. Ambrose M. E. Bradford Alonzo L. Hamby Forrest McDonald George H. Nash James Nuechterlein Karl O'Lessker https://www.hoover.org/research/how-great-was-ronald-reagan

  2. History News Network. John Lewis Gaddis: Reagan Was No Lightweight

https://www.historynewsnetwork.org/article/john-lewis-gaddis-reagan-was-no-lightweight

  1.  Arms Control Association. Mutually Assured Misperception on SDI. David E. Hoffman. https://www.armscontrol.org/act/2010-10/mutually-assured-misperception-sdi

  2.  Ronald Reagan: Life in Brief | Miller Center. (n.d.). Miller Center. https://millercenter.org/president/reagan/life-in-brief 

  3.  Byrne, D. T. (2018). Ronald Reagan. An Intellectual Biography. Potomac Books. 

  4.  Ronald Reagan. (n.d.). WHHA (en-US). https://www.whitehousehistory.org/bios/ronald-reagan 

  5. https://www.reaganlibrary.gov/archives/speech/address-nation-defense-and-national-security

  6. https://www.reaganlibrary.gov/archives/speech/radio-address-nation-soviet-strategic-defense-programs

  7. https://www.reaganlibrary.gov/archives/speech/radio-address-nation-strategic-defense-initiative

  8. https://www.reaganlibrary.gov/archives/speech/remarks-institute-foreign-policy-analysis-conference-strategic-defense-initiative



Tag-uri: Reagan SUA

Comentarii (0)

← Înapoi la prima pagină
×