Prohibiția: succes sau eșec?
Este legitim să formulăm
întrebarea: „În ce măsură prohibiția a fost o politică publică de succes?”.
Pentru a oferi un răspuns cât mai concludent, este necesară o analiză detaliată
a fenomenului. În acest sens, propunem o abordare interdisciplinară, în care
istoria intră în dialog cu sociologia și psihologia.
În accepțiunea sa
clasică, prohibiția desemnează o politică publică prin care au fost interzise
producerea, transportul și comercializarea băuturilor alcoolice în Statele
Unite ale Americii. Totuși, pentru o înțelegere adecvată a acestei politici,
este necesară identificarea originilor sale și contextualizarea problematicii.
Rădăcinile ideii de
prohibiție pot fi identificate în tradiția spirituală a primilor coloniști
puritani care au debarcat în „Lumea Nouă”. Tradiția puritană promova un mod de
viață lipsit de obiceiuri considerate vicioase, precum consumul de tutun și de
alcool, iar, în cadrul mental al acestei confesiuni creștine, ordinea
religioasă trebuia să fie strâns legată de viața publică și de viața politică.
Proiecția societății puritane aduce în prim-plan idealul unei societăți „pure”,
în care se aplicau legi și reglementări sabatice severe. Cunoscute în
istoriografie sub numele de „Blue Laws”, aceste reglementări ale activităților
seculare sunt menționate pentru prima dată sub această denumire în anul 1791,
deși existența unor norme similare poate fi semnalată încă din epoci istorice
anterioare. Se poate ridica, așadar, întrebarea în ce măsură mentalitatea
puritană mai era adecvată societății americane interbelice, o societate extrem
de dinamică, consumeristă și mai permisivă din punct de vedere cultural. În
acest sens, prohibiția poate fi interpretată și ca o reacție la „anii nebuni”
ai deceniului al treilea, perioadă asociată cu ascensiunea culturii jazzului și
cu emanciparea femeii.
Istoriografia universală
aduce frecvent în discuție existența politicii de „americanizare”, prin care se
încerca limitarea pătrunderii elementelor considerate străine în Statele Unite
ale Americii, în contextul numărului mare de imigranți care soseau anual și se
stabileau pe teritoriul statului. În anii 1921 și 1924 au fost introduse legi
care limitau numărul imigranților. De asemenea, trebuie semnalat și
revirimentul Ku Klux Klanului, mișcare cu un pronunțat caracter rasial și
religios, sintetizat de motto-ul „White, Anglo-Saxon, Protestant”. În acest
cadru, prohibiția era justificată, în anumite discursuri publice, și prin
încercarea de a limita ceea ce era perceput drept tendință spre consum excesiv
de alcool în rândul unor comunități minoritare stabilite în S.U.A.
Baza legală a Prohibiției
a fost reprezentată de Legea Volstead (1919) și de ratificarea celui de-al
XVIII-lea Amendament. Prevederile au intrat în vigoare un an mai târziu, în
1920. Analiza textului juridic permite identificarea unei probleme majore: legile
stabileau scopul politicii prohibitive, însă nu prevedeau întotdeauna măsuri
represive suficient de dure pentru ca obiectivul propus să fie atins eficient.
Din punct de vedere psihologic și social, poate fi observat un nou conflict de
idei: societatea americană se bucura de libertatea inițiativei private, iar
această libertate era, din acel moment, restrânsă de stat. Locuitorii mediului
urban s-au numărat printre cei mai radicali critici ai acestei politici,
vehiculându-se inclusiv ideea că Prohibiția era produsul unor state mai sărace
și al unor locuitori din mediul rural care priveau cu ostilitate nivelul de
trai și consumul din marile orașe.
Odată cu interzicerea
vânzării legale a produselor alcoolice au început să apară, în număr tot mai
mare, și contrabandiștii. Aceștia au reușit, în multe situații, să concentreze
resurse mai mari decât cele ale aparatului de stat. În lucrarea sa, Paul Johnson
prezintă date statistice potrivit cărora, la New York, 50% dintre
contrabandiști erau evrei, urmați de italieni, în proporție de 25%, și apoi de
polonezi și irlandezi. În Chicago, aproximativ jumătate erau italieni, iar
cealaltă jumătate irlandezi.
Deosebit de relevantă
este și problema barurilor clandestine. Apariția acestora poate fi corelată cu
existența unui nivel ridicat al corupției. Astfel, jurnalistul Walter Liggett
afirma că, în timpul Prohibiției, consumul de alcool a crescut substanțial. În
Washington, D.C., existau 300 de baruri autorizate înainte de Prohibiție, iar
ulterior numărul acestora s-a transformat în 700 de baruri clandestine. În
Massachusetts, numărul a crescut de la 1.000 la 4.000 de localuri neautorizate,
iar în Boston statistica era asemănătoare. Poate cel mai șocant caz este cel al
orașului Detroit, unde au funcționat, în diferite etape, aproximativ 20.000 de
baruri clandestine.
Corupția poate fi
identificată la aproape toate nivelurile autorității publice. Primarul orașului
Chicago, „Big Bill” Thompson, rămâne un exemplu ilustrativ în acest sens.
Cunoscut pentru lipsa sa de probitate morală, Thompson a acceptat, în schimbul
unor sume de bani, aprovizionarea constantă a orașului cu alcool de către
contrabandiști, în timp ce poliția era, la rândul ei, implicată. La Convenția
Democrată de la San Francisco din 1920 s-a consumat whisky oferit de primarul
orașului, în timp ce Convenția Republicană de la Cleveland din 1924 a fost
perturbată constant de controale ale poliției, în încercarea de a identifica
alcool.
Johnny Torrio a fost un
gangster italian care a activat în intervalul 1920-1924, iar, în momentul
retragerii sale, a plecat cu o sumă imensă, estimată la 30 de milioane de
dolari, bani obținuți în urma desfășurării activităților ilegale. Acesta a
reușit să mituiască autoritățile și să se implice inclusiv în alegeri.
Succesorul său a fost Al Capone.
Al Capone reprezintă
tipologia gangsterului care utilizează în permanență atât violența împotriva
rivalilor și a autorităților, cât și negocierea, pentru a-și extinde rețeaua de
activități ilegale. Aceasta a constituit, în esență, „rețeta de succes” prin
care a controlat o parte semnificativă a pieței negre.
Se cuvine să acordăm
atenție și consecințelor Prohibiției. În urma analizelor realizate de diverși
specialiști s-a concluzionat că Prohibiția a reprezentat unul dintre factorii
decisivi în dezvoltarea criminalității organizate în Statele Unite ale Americii.
Acesta a fost momentul în care unele grupări mafiote și-au intensificat
activitatea, iar pentru altele a însemnat chiar momentul genezei. Profiturile
imense obținute din vânzarea ilegală de alcool au fost investite în alte
activități ilicite, precum prostituția și jocurile de noroc. Întrucât
societatea a observat și creșterea nivelului de corupție din administrația
locală, statală și federală, încrederea în autorități și percepția publică
asupra acestora s-au deteriorat. În plus, producerea alcoolului în condiții
lipsite de norme elementare de igienă a contribuit la creșterea numărului de
afecțiuni medicale survenite în urma consumului acestor produse.
Cu toate că Prohibiția a
avut, în interpretarea susținătorilor ei, un scop nobil, numeroși istorici
consideră că această politică a reprezentat un eșec major, de natură sistemică,
al autorității politice. Consecințele tentativei de stopare a producerii și
consumului băuturilor alcoolice în Statele Unite ale Americii au contribuit
semnificativ la intensificarea criminalității. Prohibiția a fost abrogată la data de 5
decembrie 1933.
Bibliografie:
1. S. Berstein, P. Milza, Istoria secolului XX, Vol. 1, București, 1999
2. Paul Johnson, O istorie a lumii moderne 1920-2000, Humanitas, București, 2019
3. Rene Remond, Istoria S.U.A, Corint, 1999
4. G. Brown Tindall, America: o istorie narativă, București, Editura Enciclopedică, 1996, Vol. II
5. Volstead Act - National Archives
6. Colecții foto: John Binder, Photofest, Michael Yore, Library of Congress
Comentarii (0)